Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

19 idei de afaceri care ar putea schimba lumea se conturează în Impact Startup Factory

Startupuri destinate sportivilor din competiții sau care susțin educația din Africa se află pe lista finaliștilor

Acceleratorul de startupuri Impact Startup Factory, realizat de Impact Hub Bucharest în parteneriat cu Impact Hub Zürich, a debutat la București și Cluj-Napoca cu un bootcamp intensiv de 3 zile.

Cu ajutorul unor traininguri și sesiuni de mentorat, participanții au pus bazele planurilor lor de business și au încercat să convingă juriul alcătuit din antreprenori de succes că ideea lor este orientată către oameni, planetă și profit.


De la triciclete acoperite care oferă un mijloc de transport eco și rapid chiar și pe timp de ploaie până la platforme ecommerce cu planșe de colorat pentru adulți care susțin sistemul de educație din Africa, cele 19 idei sunt pe cât de creative și variate din punct de vedere al conceptului, pe atât de bine ancorate în contextul economic și social actual, contribuind în mod concret la creșterea calității vieții sau rezolvarea unei probleme.  

I <3 to Run este o aplicație dedicată sportivilor aflați în timpul competițiilor, ce își propune să reducă viteza de reacție și intervenție a echipei de medici în cazul unor urgențe medicale. Cu ajutorul unui software special este monitorizată starea de sănătate a acestora pe toată durata desfășurării competiției, orice modificare a parametrilor normali urmând a fi comunicată în timp real echipei de intervenție.  

Cele 19 echipe au la dispoziție o lună în care să testeze produsul și deschiderea utilizatorilor la ideile propuse. Pe 28 iulie (București) și 29 iulie (Cluj-Napoca), în urma unui pitching de prezentare a strategiilor de business, va avea loc o nouă selecție a finaliștilor programului, cei care vor merge într-o vizită de lucru la Zurich și își vor pregăti afacerile pentru lansarea pe piață.

Impact Startup Factory este organizat de Impact Hub Bucharest și Impact Hub Cluj în colaborare cu Impact Hub Zurich.

Impact Startup Factory

Finaliștii Bootcamp-ului

·    I <3 to Run este o aplicație dedicată sportivilor aflați în timpul competițiilor, ce își propune să reducă timpul de reacție și intervenție a echipei de medici în cazul unor urgențe medicale. Cu ajutorul unui software special este monitorizată starea de sănătate a acestora pe toată durata desfășurării competiției, orice modificare a parametrilor normali urmând a fi comunicată în timp real echipei de intervenție.  
·    Say Hello propune o soluție alternativă pentru reînnoirea garderobei printr-un abonament care oferă o selecție de rochii pentru femei de afaceri care preferă să reducă numărul de haine pe care le cumpără, în special în cazul celor purtate rar.
·    Smart Huts este un software de management care asigură o gestionare eficientă a spațiilor comerciale prin dispozitive IoT (Internet of Things) care măsoară și eficientizează procesele și consumul de resurse.
·    Real Look reduce cantitatea de haine returnate după achiziția online, datorată nepotrivirilor de măsură, prin crearea unui sistem de măsurare personalizat.
·    Via Happiness încurajează timpul petrecut în familie, oferind părinților și copiilor cărți și jocuri special create pentru a încuraja interacțiunea și dezvoltarea inteligenței emoționale.
·    Cloud Walkers este un branț electrostimulant care reduce disconfortul cauzat de încălțăminte, în special încălțămintea cu toc.
·    Cobi Bicycle militează pentru protecția mediului și mijloace de transport eco prin realizarea unor biciclete personalizate, adaptate nevoilor și dorințelor consumatorului.
·    Gritty Education oferă o platformă de educație pentru mame și copii de 0-2 ani, folosind tehnici și metode nonformale ce stimulează creșterea performanțelor intelectuale și fitness-ul mental.
·    Inergy Romania folosește tehnologia și experiența echipei în eficiență energetică pentru a dezvolta un sistem de ferme urbane în spații închise, dedicate producției de ingrediente exotice accesibile restaurantelor premium printr-un lanț valoric scurt..
·    Petcu Team vine în sprijinul celor care se pregătesc să urmeze studii sau o carieră în străinătate, contribuind la dezvoltarea unor abilități de conversație și relaționare în concordanță cu nevoile acestora.
·    iHelp facilitează procesul de donație recurentă prin care persoanele pot alege să susțină o cauză sau organizație printr-o donație lunară. Aplicație simplifică semnificativ setarea acestor donații și oferă utilizatorilor informații despre activitățile organizațiilor.
·    InCity este o aplicație de navigație și trafic cu mijloacele de transport în comun, oferind cele mai rapide variante de deplasare.
·    Trike Mobil este un mijloc de transport inedit, o tricicletă acoperită care oferă mai multă mobilitate celor care doresc să lase mașina acasă, chiar și când vremea nu ține neapărat cu iubitorii ciclismului și eliminând factorii de poluare pe care îi implică mașinile sau riscurile de accident în trafic.
·    Hempniture inovează conceptul de mobilă folosind tulpina de cânepă pentru producerea de PAL, contribuind la protecția mediului prin reducerea tăierii copacilor și reutilizarea deșeurilor din agricultură.
·    Apa Vie propune un studio de yoga pentru comunitatea locală, care încurajează la adoptarea unui stil de viață mai sănătos, mai echilibrat.
·    Coluor aduce în prim plan o platformă ecommerce cu planșe de colorat pentru adulți, o parte din venituri urmând a fi alocate unui fond de susținere a educației din Africa.
·    Green School este o școală alternativă, eco, inspirată din alte țări și programe dedicate educației ecologice. Școala eco va fi departe de aglomerația urbană, într-un cadru adecvat, iar materiile diferă de cele predate în școlile clasice.
·    All Nations Cafe prezintă ideea de cafenele ca spațiu sigur în zonele de conflict de la granițele dintre palestinieni și israelieni, unde se crează locuri de muncă pentru cei din zonele afectate, încurajând în același timp atât produsele locale, cât și înteracțiunea între persoane.
·    Transilvania Archery încurajează timpul petrecut cu familia în natură prin organizarea unor cursuri și workshopuri de tir cu arcul pentru familii. Aceste cursuri sunt o alternativă la statul în casă, un loc în care familiile și prietenii își pot da întâlnire și pot practica un sport care nu este foarte cunoscut în momentul de față.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.