Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

10 ani de soft SIVECO pentru APIA

Siveco logo

Peste 17 miliarde de euro distribuiți către peste 2 milioane de fermieri, în perioada 2007-2017

SIVECO România aniversează 10 ani de la crearea și implementarea sistemului informatic pentru APIA prin care s-au distribuit peste 17 miliarde de euro pentru peste 2 milioane de fermieri înregistrați în sistem, în perioada 2007-2017.

“Cei 5.000 de funcționari APIA merită respect pentru gradul de absorbție a fondurilor din agricultură, iar noi ne mândrim că soft-ul nostru a făcut posibilă munca dânșilor. Suntem în compania selectă a firmelor europene de vârf care au reușit o astfel de performanță. Soft-ul IACS, realizat de echipa SIVECO, este unul extrem de complex, iar particularitățile României l-au făcut printre cele mai dificile din Europa. Ne-am mobilizat, așa cum echipa noastră a făcut-o de fiecare dată la presiune maximă, și am reușit să livrăm un sistem la cele mai exigente standarde”, a declarat Florin Ilia, Președinte & Director General al SIVECO România.

Siveco logo

Prin sistemul IT dezvoltat pentru APIA, perfecționat continuu pe parcursul celor 10 ani, SIVECO România a avut o contribuție importantă la propulsarea sectorului agricol pe primul loc în România în ceea ce privește rata de absorbție a fondurilor europene. Agricultura este singurul sector cu alocări masive și cu o rată de absorbție de peste 90% din totalul de fonduri alocate. Pentru campania 2016, agricultura românească se află pe unul din primele locuri în Europa raportat la suma autorizată la plată până la 31 martie 2017.

Sistemul informatic dezvoltat de SIVECO pentru APIA, denumit IACS (Integrated Administration and Control System), este un sistem care asigură administrarea şi controlul riguros al cererilor de plată ale fermierilor. Dezvoltarea și implementarea IACS a reprezentat o condiție esențială pe care România a trebuit să o îndeplinească pentru a putea avea acces la fondurile europene destinate modernizării sectorului agricol.

“Alte state membre au avut la dispoziție 2 sau 3 ani înaintea aderării la Uniunea Europeană pentru a realiza un astfel de sistem. Noi a trebuit să facem totul într-un timp foarte scurt, practic în același timp cu aderarea la UE. Echipa SIVECO România a avut, în anumite momente, până la 200 de experți, de înaltă specializare, care au lucrat în același timp la soft-ul pentru APIA. Cu toate dificultățile pe care a trebuit să le depășim, ne bucurăm să putem spune că am reușit să contribuim la obținerea unor rezultate economice foarte bune de către agricultura României. Iar acest lucru este bazat, în mod obiectiv, pe cifre incontestabile”, a completat Gabriel Lospa, Director Departament eAgriculture SIVECO România.

Sistemul IACS dezvoltat de SIVECO România a dobândit din partea comunității IT recunoaștere internațională, primind premiul European IT Excellence Awards la categoria Vertical Market.

SIVECO este unul dintre puținii actori din piața de IT din România care are capacitatea și resursele necesare dezvoltării și implementării unui sistem IT de o asemenea anvergură, care să aducă și să susțină un impact social atât de puternic.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.