Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

10 ani de reglementare a pietei comunicatiilor electronice

Ancom

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a prezentat astazi in cadrul conferintei internationale „Inapoi la viitor: urmatorii 10 ani in piata de comunicatii” principalele efecte ale activitatii de reglementare asupra dezvoltarii pietei de comunicatii electronice din Romania la 10 ani de la prima decizie de reglementare emisa de Autoritate.

„Utilizatorii romani platesc astazi unul dintre cele mai mici tarife din Uniunea Europeana la telefonia mobila, 2,2 eurocenti pe minut, de 7 ori mai putin decat in 2003. Acest lucru arata care este efectul reglementarii adecvate asupra dezvoltarii unei piete si a unei societati, in general. De-a lungul acestor 10 ani, reglementarea a redus tarifele de terminare a apelurilor la puncte mobile cu aproape 70% de la 9,72 eurocenti in 2003, la 3,07 eurocenti in 2012, consumul mediu crescand exponential cu 269% in acesti 10 ani. Acest lucru a stimulat concurenta, a stimulat investitiile operatorilor in retele si a functionat in beneficiul utilizatorilor”, a declarat presedintele ANCOM Catalin MARINESCU in deschiderea evenimentului.

Documentul prezentat de ANCOM arata ca piata comunicatiilor electronice din Romania este astazi una dintre cele mai competitive piete de comunicatii la nivelul Uniunii Europene, utilizatorii romani beneficiind de tarife mici, servicii de calitate si rate de penetrare in crestere. Raportul marcheaza cele mai importante evolutii ale pietei in acesti ani, dar si cele mai importante actiuni de reglementare, subliniind faptul ca in acesti 10 ani Autoritatea a actionat sistematic si consecvent pentru promovarea concurentei, maximizarea beneficiilor utilizatorilor si stimularea investitiilor eficiente in infrastructuri, prin mai multe cicluri de analize de piata si de remediere a problemelor concurentiale identificate, prin reglementarea tarifelor unor servicii cheie pentru functionarea competitiva a pietelor, desemnarea furnizorilor de serviciu universal, precum si printr-o serie de interventii simetrice, cum ar fi implementarea portabilitatii numerelor, inchiderea planului national de numerotatie, adoptarea de masuri dedicate informarii si protejarii intereselor utilizatorilor finali.

Telefonia mobila s-a raspandit rapid in Romania si a avut cresteri spectaculoase, atat in ceea ce priveste numarul de utilizatori, care a inregistrat o crestere cu 257% din 2003 pana in 2011, cat si in ceea ce priveste traficul de voce mediu lunar realizat de un utilizator, care a crescut de la 56 minute in 2003 la 205 minute in 2011.

Desi numarul de linii de telefonie fixa a crescut cu 7% intre 2003-2011, traficul total de voce a scazut cu 32%, datorita scaderii traficului catre retele fixe, ceea ce a condus la scaderea traficului de voce realizat in medie lunar de la o linie de telefonie fixa la 106 minute in 2011, comparativ cu 170 minute efectuate in medie lunar in 2003.

Implementarea portabilitatii numerelor in 2008 a contribuit la cresterea libertatii de alegere a utilizatorilor finali, pana in prezent fiind portate peste 580 de mii de numere de telefonie mobila si peste 280 de mii de numere de telefonie fixa.

Serviciile de acces la internet au cunoscut o crestere continua in acesti 10 ani, numarul conexiunilor (fixe sau mobile) ajungand la 10,8 milioane la sfarsitul lui 2011, de la 0,2 milioane in 2003.

In ceea ce priveste internetul fix, Romania ocupa la inceputul anului 2012 primul loc in Europa in ceea ce priveste ponderea conexiunilor foarte rapide, de cel putin 30 Mbps, aceasta fiind de aproximativ 45% din totalul conexiunilor fixe (3,3 milioane).

Introducerea noilor tehnologii a modificat structura conexiunilor active de acces mobil la internet, in 2011 peste 3 milioane conexiuni fiind realizate prin 3G, 3G+, EV-DO. In prezent, cea mai ridicata viteza disponibila pentru accesul mobil la internet este de 43,2 Mbps, in timp ce in anul 2003 cea mai avansata tehnologie mobila era CDMA, avand o viteza maxima de 153 kbps.

Numarul total de abonati la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale s-a dublat in aceasta perioada, de la 2,7 milioane abonati in 2003 la 5,7 milioane abonati la sfarsitul lui 2011, in special pe fondul aparitiei tehnologiei DTH (care a atras 2,1 milioane abonati pana la 31 decembrie 2011, cu preponderenta din mediul rural, unde dezvoltarea retelelor de cablu este mai costisitoare).

Tot astazi, Autoritatea a lansat si o aplicatie care permite utilizatorului sa introduca date despre actualul nivel al consumului sau de servicii de telefonie mobila, returnandu-i costul la care ar fi achizitionat aceleasi servicii in urma cu 10 ani. Aplicatia poate fi accesata aici.

Bucuresti, 06.11.2012

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.