Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Peste 3.500 de elevi au participat la cea de-a patra ediţie a Olimpiadei Micilor Bancheri, susţinută de Mastercard

olimpiada-micilor-bancheri2813

 ·    „Olimpiada Micilor Bancheri” este un concurs de educaţie financiară adresat elevilor de clasa a III-a şi a IV-a
 ·    Cele mai bune 15 proiecte au fost premiate în etapa finală a competiției, Mastercard acordând un Premiu special pentru „Inovaţie în Educaţie Financiară”

Mastercard a susținut cea de-a patra ediție a Olimpiadei Micilor Bancheri, la care au participat peste 3.500 de elevi din toată ţara, oferind un premiu special pentru „Inovaţie în Educaţie Financiară”, în cadrul ceremoniei de premiere care a avut loc vineri, 5 mai. Olimpiada Micilor Bancheri este un concurs care vizează evaluarea nivelului cunoștințelor copiilor la disciplina opțională de Educație financiară. De la introducerea disciplinei opționale, în 2013, peste 112.000 copii din ciclul de învățământ primar, din aproape toate județele țării, au beneficiat de cursurile de educație financiară.

olimpiada-micilor-bancheri2813
Cea de-a patra ediție a Olimpiadei Micilor Bancheri a demarat la începutul lunii martie, când elevi din 23 județe ale țării și din municipiul București au susținut o probă scrisă de verificare a cunoștințelor de educație financiară. După această primă probă, primii trei elevi cu punctajul cel mai ridicat din fiecare din cele 90 de școli participante au fost admişi în etapa următoare a competiției, unde și-au putut testa creativitatea, utilizând machete, fotografii, desene, colaje etc., pentru elaborarea propriilor proiecte de educație financiară.

Cele mai interesante 120 proiecte au fost selectate pentru a participa la etapa finală, care s-a derulat vineri, 5 mai, constând într-o probă scrisă de departajare, în urma căreia au fost aleși 15 câștigători, premiaţi în cadrul unei festivităţi care a avut loc în Aula Universităţii Româno-Americane. Înainte de a lua parte la festivitatea de premiere, o parte dintre micii bancheri şi dascălii lor au vizitat sediul Mastercard, unde au descoperit, într-un mod interactiv, rolul cardului, modul în care se folosește un card și beneficiile utilizării acestuia ca metodă de plată.

„Pentru Mastercard, proiectele educaţionale reprezintă o prioritate. Suntem bucuroși să oferim încă o dată Premiul special pentru Inovaţie în Educaţie Financiară în cadrul celei de-a patra finale a Olimpiadei Micilor Bancheri, regăsindu-ne în totalitate în valorile acestei competiții. Suntem convinşi că, fiind pregătiţi din şcoala primară asupra chestiunilor financiare, premianţii de azi, dar şi toţi colegii lor care au urmat cursurile opţionale de Educaţie financiară, vor şti să ia decizii responsabile şi să profite de oportunităţile economice care se deschid noilor generaţii”, a declarat a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager pentru România în cadrul Mastercard.

La ediţia din 2017 a competiţiei, Premiul special pentru „Inovaţie în Educaţie Financiară” din partea Mastercard a fost acordat proiectului „O poveste cu Profit”, înscris în competiţie de o echipă de la Școala Gimnazială nr. 2, Videle, Jud. Teleorman, formată din David Clănțău, Narcis Rădache și Maria Stanciu. Proiectul a fost structurat cu deosebită atenție la detalii și cu multe informații relevante, ce denotă un grad ridicat de pasiune pentru educația financiară. Creativitatea demonstrată a primit puncte în plus din partea juriului, care a fost impresionat de imaginația bogată a celor trei participanți, care au demostrat toate atuurile unor viitori antreprenori de succes. Felicitări lor și profesoarei Ioana Pencea, care i-a coordonat!

Organizată de Asociaţia pentru Promovarea Perfomanţei în Educaţie, Revista Cutezătorii şi beneficiind de sprijinul Universităţii Româno-Americane, Olimpiada Micilor Bancheri face parte din proiectul de introducere şi promovare la nivelul învăţământului primar a disciplinei opţionale „Educaţie financiară”, de către Banca Naţională a României, în colaborare cu Ministerul Educaţiei.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.