Însă există o chichiţă, ca întotdeauna . Doar pentru că nu sunteţi online, nu înseamnă că nu aveţi clienţi care îşi petrec timpul online. Nu înseamnă că nu apar nemulţumiri şi diverse momente tensionate. Faptul că nu începeţi o campanie de comunicare de proporţii prin social media nu înseamnă că nu e nevoie de monitorizare.

Clienţilor nu le pasă că nu e un moment bun pentru a investi în online. Dacă au ceva de spus şi au unde să o facă, o vor face. Uneori e de bine, uneori e de rău. Cert e că nu trebuie să aşteptaţi ca o căutare a numelui firme să aducă 5 pagini de articole negative de pe bloguri pentru a înţelege că vă confruntaţi cu un moment de criză. Tot ce apare online are prostul obicei de a rămâne pe undeva pentru perioade extrem de lungi de timp. Şi de ce să vă luptaţi cu o pată imensă pe reputaţia dumneavoastră investind bugete imense, când puţină atenţie şi o reacţie rapidă vă pot aduce mai mulţi clienţi fericiţi, dar mai ales fideli?

Concluzionând, momentul în care “vă lansaţi” în online trebuie calculat cu grijă. Trebuie să aveţi motive temeinice pentru respectiva investiţie, scopul dumneavoastră fiind profitul, nu să fiţi în pas cu moda. Însă până atunci, online-ul nu trebuie ignorat sau considerat ceva dintr-o altă lume, care nu vă afectează. De cele mai multe ori impactul este puternic şi rapid, evenimentele fiind declanşate şi gata încheiate mult înainte să reuşiti să vă dezmeticiţi.

Tags: online,, social, media,, promovare,, PR, online,, Social, Media, PR

Problema de imagine e simplă – e extrem de uşor să faci configurările necesare pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Ia maxim câteva minute. Faptul că la tine nu merge spune fie că ai dezvoltatori nepricepuţi, fie că nu eşti atent la detalii, fie că nu ştii prea multe despre ce trebuie să facă site-ul tău. Mai rău, îî poţi face pe vizitatori să nu-şi mai bată capul şi să se ducă la competiţie pur şi simplu, dacă în cazul lor nu au nevoie de prea multă bătaie de cap pentru a acesa paginile web….

Şi de ce să vă confruntaţi cu păreri mai mult sau mai puţin greşite şi clienţi frustraţi când vă puteţi asigura rapid că adresa scrisă fără “www” duce tot la site-ul dumneavoastră?

Dar cum putem prezenta aceste exemple negative în mod convingător? În primul rând, trebuie să fie un eșec clar, nu o situație interpretabilă. Un proiect care putea fi finalizat mai bine implică existența uneor soluții mai eficiente, nu faptul că modul ales de punere în practică era greșit. New Coke a fost un eşec recunoscut, de exemplu.

În al doilea rând, greșeala trebuie explicată pas cu pas, prezentându-se și alternativele care ar fi prevenit eșecul și ar fi dus la realizarea obiectivelor propuse. Eventual puteți face o paralelă cu un caz similar care a avut un rezultat pozitiv.

Și nu uitați, exemplele negative au scop educativ, nu sunt folosite pentru a discredita concurenții și a ne face să părem interesanți. Și susțin ce am spus cu un exemplu! La o prezentare în cadrul unei conferințe de marketing strategic un vorbitor critica sloganul ales de o banca – “Gândim la fel!”. Problema identificată? De ce să gândească banca la fel ca mine? Eu nu vreau ca cei din bancă să aibă experienţa şi cunoştinţele mele. Ei trebuie să ştie alte lucruri, ca să mă poată sfătui eficient… Problema? Poate nu era cea mai bună poziţionare din lume pentru banca respectivă, dar oricine putea observa greşeala logică: un mod similar de a gândi nu înseamnă cunoştinţe similare! Evident, demersul educativ a fost ratat, înverşunarea vorbitorului fiind interpretată drept aroganţă sau încercare de a atrage atenţia asupra sa atacând un competitor.

Aţi încercat să aflaţi ceva despre un restaurant sau hotel de la noi pe net? Cât v-a luat să ajungeţi la site-ul oficial? De obicei, primele pagini sunt pline de reviste cu recomandări pentru timpul liber, agenţii de turism de la noi şi din străinatate, articole din ziare, reviste şi de pe bloguri despre respectivele locuri, şi dacă mai ai răbdare să sapi, ajungi şi unde trebuie.

OK, poate nu sunt tocmai buni la optimizare pentru motoarele de căutare… Poate nu se pricep! Cu chiu, cu vai, am ajuns la ei, hai să vedem ce informaţii ne oferă! De foarte multe ori, nimic relevant. Nu mai spun că site-urile sunt alambicate, cu fonturi nepotrivite pentru web şi parcă gândite special să te facă să te plictiseşti rapid şi să fugi în altă parte!

Oricine e interesat de un hotel sau restaurant vrea să ştie următoarele lucruri:

• unde se află hotelul sau restaurantul. Asta nu înseamnă doar o frântură de hartă, ci şi indicaţii precise (autobuz, metrou, repere uşor de identificat)
• programul
• modalităţile de plată!!! Da, avem carduri şi le folosim. Şi am vrea să ştim dacă le acceptaţi. Iar dacă nu le acceptaţi pe toate, atunci pe care?
• Avem nevoie de rezervare? Sigur ştiţi când e nevoie de rezervare şi când e absolut gol. O recomandare vizibilă nu strică! Vă ajută să vă protejaţi clienţii de eventuale frustrări.

Ce nu trebuie să apară niciodată pe un site:

• informaţii vechi, neactualizate
• informaţii greşite, mai ales când e vorba de pagina de contact!

Ideea e simplă: dacă tot se investeşte într-un site, de ce să nu îl utilizaţi cu folos pentru a vă atrage noi clienţi?

Avem apoi una bucata MTV care, în opinia mea şi a altora, se pricepe să pună în scenă scheme complicate, artificii ingenioase de marketing şi PR menite să îi aducă în prim plan.

Se adaugă Kanye West, personaj controversat, plin de comentarii dubioase. Apoi o cântăreaţă ce pare un pic speriată de bombe, tânără şi fragilă. Kanye stârnit împotriva ei, o menţionare norocoasă a domnişoarei Beyonce, aşa, de nicaieri, şi gata conflictul!

Toată lumea vorbeşte despre VMA, cântăreaţa oprimată, Kanye si Boyonce. VMA sunt iar în centrul atenţiei.

OK, faptul ca Obama şi-a dat cu părerea despre incident şi a fost auzit de un jurnalist buclucaş a fost noroc chior. Dar chiar credem că restul a fost o mare, mare coincidenţă?

Ce putem face să nu transformăm comunicatul într-o probă de rezistență? Ar fi cateva lucruri. În primul rând, să fim atenți lungimea comunicatului. Dacă are mai mult de 4-5 paragrafe (sau mai mult de o pagină), e cam nasol! Rareori nu putem concentra informațiile, oricat de importante ar fi ele, într-o pagină.

Apoi ar trebui să ne lecuim de obiceiul de a încerca să rezolvăm toată nevoia de comunicare a unei firme printr-un singur comunicat. OK, nu comuncăm des. Dar îndesarea tuturor detaliilor despre ce face o companie într-un singur comunicat, cam cum facem cu hainele când ne întoarcem din concediu și par să nu mai încapă în gemantan, nu e o soluție eficientă. Cei care citesc nu vor mai înțelege nimic oricum, se vor plictisi și vor abandona. Spre deosebire de liceu, nimeni nu este obligat să citească un comunicat de presă.

Putem de asemenea face un test simplu. După ce scriem comunicatul, rugăm pe cineva (nu, nu din departamentul de PR), să îl citească. Fiți atenți la reacții, la cât durează, eventual încercați să vedeți cât au înțeles din materialul citit. Pe modelul “reading comprehension” de la ora de engleză din liceu!

Și nu uitați! 10 paragrafe sunt prea mult pentru a descrie un serviciu nou, mai ales cand informația despre serviciul respectiv din comunicat este de fapt regasită in doar 2 paragrafe! Dacă n-ai apucat să descrii restul de servicii până acum, scrie o secțiune “Despre noi” la sfârșitul comunicatului!

Dar mai întâi, povestea pe scurt. Conduceam de la Ploieşti către Râmnicu-Sărat pe la ora prânzului. Eram cu mama în maşină şi ne apropiam de Buzău. Tocmai vorbeam despre cât de foame ne era şi suntem amândouă mari iubitoare de mâncare turcească. Şi dintr-o dată se aude la radio o reclamă la un nou restaurant turcesc deschis în Buzău. Sunt înşirate feluri de mâncare, se precizează că restaurantul este pe lângă liceul Haşdeu. Şi gata!

De unde să ştiu eu unde este acest liceu? OK, nu ai timp de mai multe explicaţii, pentru că timpul costă. Dar un număr de telefon? Am fi putut suna şi afla! Dar nu! Era weekend, era imposibil să nu se ştie cam câţi turişti de prin alte oraşe trec pe acolo! În plus, e un restaurant cu un anumit specific. Nu sunt toţi amatori. De ce ai rata ocazia ca cei interesaţi să te gasească?

Şi cum rămâne cu buzoienii? Sunt invitaţi cu toţii la restaurantul turcesc. E nou, sună interesant. N-ar trebui să poată suna să intrebe dacă au nevoie de rezervare? Dacă bat drumul să aştepte 5 ore să mănânce pentru că restaurantul e deja plin, nu or să se mai întoarcă prea curând!

Presiunea timpului alocat nu ar trebui să ne facă să uităm ce contează cu adevarat: să îi dăm potenţialului client toate detaliile de care are nevoie.

1. Monologul – ne-am făcut contul pe Twitter şi ne place să ne vedem vorbind. Aşa că postăm de zor. Mesaje, linkuri, idei. Şi doar ale noastre sunt bune! Restul nu au nimic interesant de spus, deci nu le răspundem şi nu împărtăşim cu ceilalţi ce aflăm de pe la alţii.

2. Complet pe lângă – Când ne hotărâm să răspundem de vreun fel cuiva, raspunsul nu are nici cea mai mică legatură cu ce au zis, ce-i interesează, sau viaţa lor în general. Cu puţin efort, totul poate să se învârtă ân jurul nostru!

2. Nimic nou sub soare – aceleaşi mesaje, zi de zi, zi de zi. Şi eventual cu repetarea ritmică a aceluiaşi link către un site propriu. Nu ceva nou de pe site, doar homepage-ul, ca de aia avem butoane pentru navigare şi search box.

3. Pauzele lungi şi dese…nu, nu sunt cheia marilor succese întotdeauna! Dintr-o lună alegem fix 5 zile în care postăm două mesaje dimineaţa şi seara, apoi dispărem în ceaţă. Dacă nu sunteţi Obama, nu prea merge!

4. Mesaje automate pentru noii urmăritori – nu contează că nu e zi în care specialiştii în mediile sociale să nu zică ceva rău despre mesajele automate pe Twitter! De ce să pierdem o ocazie perfectă de a mai trimite eternul link?

Vă spuneam că reţelele sociale, inclusiv Twitter, pot genera rezultatele dorite. Aşa că ar fi bine să încercam să nu ne sabotăm.

De ce nu e bine? Pai, in primul rand pentru ca artistii respectivi au inca foooarte multi fani in Romania. Care nu sunt obligati sa stie engleza. Si daca nu stiu, cum pot afla despre ce e vorba in propozitie? In plus daca tot faci site in engleza, ar fi o idee sa fie cat de cat corect.  De pe site-ul Akcent citire (sectiunea Biography): “Based in 2001, AKCENT is one of the best bands Romania has ever had.” Iata definitia lui “base” de la Princeton. Mergeti la verb si cititi prima definitie, cu tot cu exemplu. Veti observa ca “base” si “found” sunt sinonime intradevar, dar nu pentru sensul care se vrea transmis aici. Si daca merge cu chiu cu vai, e recomandata folosirea unor cuvinte cat mai simple, evitand sensurile mai putin cunoscute, atunci cand te adresezi unor cititori care nu sunt in marea lor majoritate vorbitori nativi.

Imaginea e mereu extrem de importanta. Si nu, nimic nu e prea putin important pentru a fi ignorat. Cu atat mai mult cu cat exista extrem de multi fani in Romania. O varianta in romana ar fi un gest cool, macar asa, de dragul lor!